Doamma toamna,
Intr-o zi calduroasa de octombrie, toamna cea adevarata s-a ascuns in suflet.
A intrat incet catbsa nu deranjeze, asa cum o face cand isi aseaza rochia peste copaci iar mai apoi peste pamantul ars de soare, de vara ce a trecut intr-un glaa de pasari migratoare.
A intrat si mai intai s-a asezat langa inima, a imbratisat-o si a observat ca parca a mai obosit, va chiar parca a mai imbatranit de cand nu s-au mai vazut.
A aflat ca avut destule momente cand se simtea mica, refuza sa mai bata, dar are in continuare motive sa zambeasca. Se hraneste cu iubire si cu zambetez se mai imbata de dor dar vibreaza la bucurii.
Toamna i-a promos ca se va mai intoarce si a rugat-o pe inima sa nu se mai comsume si sa vibreze la orice bucurie, indifernt cat de mica sau mare ca si asa vina si lumea e mare si grea, inima i-a zambit si i-a spus ca va bate in continuare si roaga pe Doamna Toamna sa nu o uite.
Toamna a zis ca nu o va uita si i-a oferit cadou un vant cald care sa o mai aline.
Mergand pe drumul ei s-a intalnit si cu sufletul, s-au imbratisat atat de strans pentru ca nu s-au mai vazut de multa vreme.
Intrebat de toamna doamna cum ii mai este, raspunsul lui a fost aidoma inimii, uneori este mai plin, alteori este mai gol asa cum sunt si prietenii ei copacii.
Atunci toamna isi amintea ca acelasi lucru i-a povestit si prietena ei inima.
Sufletul mai curios din fire, a intrebat-o pe ea, pe toamna, daca vreodata se va mai intalnii si cu alte suflete pe care le-a pierdut, iar toamna nestiind ce sa ii raspunda i-a oferit cadou o frunza rosiatica.
Doamna toamna i-a spus, ca asa cum frunzele cazute devin covor ca mai tarziu sa devina ingrasamant iar in cele din urma cu ajutorul lor se nasc generatii asa su sufletul va naste amintiri cu ajutorul mai multor suflete „nasc” amintiri pentru mai multe generatii.
Incantat de frunza si poveste sufletul imbratisa toamna atat de tare incat in jurul lor s-a nascut un covor de frunze, iar el sufletul va astepta cuminte intalnirea cu alte suflete pentru a deveni amintire de neuitat.
Toamna Doamna, incatat de ce a realizat a urcat si mai sus spre ochi.
„Ooooo, ochisori, puisori, a trecut parca o vesnicie decand nu v-am mai vazut” si ochii precum doua margele s-au rostogolit si au ajuns in bratele ei.
Toamna nu stia cum sa se bucure mai repede ca ii vede si ca un facut s-a transformat intr-un amurg cald si rosu.
Curioasa de ce au mai facut prietenii ei ochii, amandoi zambeau dar nu la fel la aceiasi intensitate.
Unul era mai fericit, facea inima sa zambeasca, sa vibreze, sufletul sa sara din piept, iar celalalt era trist, mai oprea inima din vibrat, mai facea sufletul sa se aseze.
Atunci a inteles toamna mai bine tot.
Pe ochiul vesel l-a rugat sa ramana la fel, sa nu se schimbe pentru nimic si nimeni.
Cat despre cel trist doamna a incercat sa ii explice ca insasi viata e asa. Nu mereu gasesti un motiv de zambet, dar cu siguranta ei, ochii sunt imaginea lumii. Lipsa unor persoane dragii ne fac asa de tristi, pentru ca nu ii mai putem vedea, dar totodata sa nu uite ca existabo speranta ca in lumea viselor suntem impreuna iar asta mai linisteste inima si sufletul.
Atunci ochiul a zambit timid ca un copac in bataia unei raze calde soare intr-o zi de toamna rece.
Toamna i-a zis ca pana si ea are zile reci dar asta e frumusetea ei, asa cum frumusetea lui este lacrima.
Ochiul a zambit din nou timid, iar caldura oferita a fost atat de intensa incat nu se poate explica.
Doamna toamna a inteles atunci legatura intre ochi, inima si suflet si le-a promis ca va reveni mereu la ei in vizita si ca sa ramana prieteni pe vecie, iar daca sunt tristi sa nu le fie rusine ca si ea mai are zile reci chiar si ploioase.
Asa ca in fiecare octombrie cald, doamna toamna este in sufletul, ochii si inima mea.
Adiutza87 