gand 28.02.017

stii sau poate ca nu stii dar nu te condam… in aproape 30 de ani nu ti-am spus niciodata ca te iubesc si ca tin la tine cum tin la mama care m-a nascut si ca mi-as da ani din viata sa te am aproape si cat mai mult timp langa mine.
ma doare sa vad ca te doare, cand suferi ma simt neputincioasa si cand strigi de durere ma doare carnea pe mine…
esti tot si iti multumesc ca veghezi cu atata dragoste asupra mea, desi boala te-a schimbat si te-a facut alt om… dar vocea si ochii ti-au ramas la fel de senini si plini de dragososte ascunsa acolo intr-un colt si pentru mine.
te apreciez ca desi el nu mai este de 28 de ani tu i-ai ramas fidela si nu ai avut pe nimeni langa tine si ca ai ramas alaturi de noi…
as da tot ce as putea doar sa te am cat mai mult timp langa mine dar din pacate nu pot, cineva acolo Sus nu a facut si regula asta.
am devenit zilele astea un om egoist, da eu… omul care ar da tot sa te aiba langa el astazi a devenit egoist…
tu te rogi sa scapi, sa te ia mai repede de langa mine, eu vreau sa te tin aici langa mine desi stiu, vad si sunt constienta ca iti este foarte greu. tu plangi de durere de picioare, de articulatii, eu vreau sa ramai langa mine si sa ma bucur cat mai mult timp langa mine si sa nu pleci, tu vrei sa nu mai te doara, eu vreau sa stai, sa ma vezi mireasa si fericita… cum e viata… nu?!
te cred, te inteleg, ma doare pe mine sa te vad cum suferi dar in egoismul meu de a te vrea langa mine refuz sa te las sa pleci … as aduce daca as putea cei mai buni si priceputi medici, cele mai bune medicamente sa te fac bine, sa fii iar bunica mea, alzhaimerul sa nu il ai, durerile de oase sa nu existe si ochii tai sa zambeasca din nou.
imi e dor de cum erai si nu as vrea sa te las sa pleci niciodata desi stiu ca ti-ar fi mult mai usor si nu te-ai mai chinui cu nimic…
stiu sunt egoista acum…
te iubesc mami…