Ea -IV-

Era una din acele dimeneti cand ceata se imbata in aburul cafelei puse pe pervazul geamului. Isi stranse parul intr-o parte , isi trase tricoul aruncat in fotoliu peste ea si peste sanii abia treziti din somn, se opri pentru cateva pentru cateva minute in fata oglinzii; observa cu mirare ca in nebunia trecerii timpului acesta a fost destul de nemilos si si-a lasat amprena. Da, ba in jurul ochilor cateva linii se regasesc cateva riduri sau cum ii place sa le numeasca „momente intense” care si-au mai pus amprenta mai sus pe frunte si putin spre tample. Tot acolo spre tample, timpul a cernit cateva fire care din negru au devenit albe.
Se desprinde de oglinda, refuzand sa vada cum timpul nu mai are deloc si se opreste in fata ferestrei, acolo unde ceata saruta cu atat dragoste aroma cafelei devenind pret de cateva minute una si aceiasi fiinta, la fel ca in momentul in care doi oameni stau imbratisati devenind un intreg.
Gaseste pe masa un bat ars de chibrit si tresare, isi aminteste de seara in care pentru prima oara tamplele i-au fost sarutate, mainile cuprinse de dragostea platonnica iar trupul ii fusese altar pentru o noapte.
Privea indelung la acel bat ars alergandu-i prin minte clipele care o faceau sa se simta femeie si mai ales puternica.
Fara pic de mila intrerupe ritualul dragostei intre ceata amortita si aburul cafelei, ia o gura din ceasca apoi aseaza incet pe pervaz cana asa incat ritualul sa poata continua, cat despre gandurile ei daca ar fi fost inscrise la un maraton sigur ar fi iesit castigatoare.
Are o privire trista si pierduta intre prezentul singuratic si trecutul immpreuna, strange pumnul ca si cum ar vrea sa spuna si sa argumeneteze ceva, dar din ochi din pacate ii curge si ii va saruta pieptul cu atat de mult dor asa cum a facut-o si el in acea seara.
Cade in genunchi refuzand sa mai bea din cafea, sa mai viseze si plange, plange precum un copil care nu mai are nimic, in cazul ei doar amintirile sunt cee care i-au ramas.
Nu ii mai pasa de frigul care se loveste de ea, precum fiecare val puternic al marii care strapunge stabilopodul incercand sa-l macine, nu ii mai pasa … nu nici macar ca mainile i-au inghetat dar si lacrimile pe obraz.
Se simte simte singura intr-o lume atat de mare si totusi atat de mica, se simte o picatura intr-un ocean si un copil nebun care nu se satura de caruselul nebun al vietii.
Ar vrea sa plece, sa fuga de toti si toatem dar nu poate, nu pentru ca e un om las si doar pentru ca nu se poate desprinde de toate. Are atatea amintiri si atatea ale inimi ascunse in peretiidar si nenumarate secrete ascunse si spuse in fiecare centimetru al casei.
Nu este un om las, nu este o femeie usoara, stie sa iubeasca, stie sa urasca, sa zambeasca iar acum sa planga.
E dura cu ea, isi recunoaste defectele, uneori i se spune ca este prea naiva, copila sau imatura dar le accepta pe toate, punandu-le la suflet desi unele o unele lucruri o dor … stie, mai stie sa zambeasca chiar si atunci cand nu mai poate sau mai stie sa ofere si celor care au nevoie de el… de zamebet.
Ii e dor de iubire, de o imbratisare calda indiferent ca esti civil sau nu, dar ii lipsesc … seara imbratiseaza perna ca si cum Tu ai fi in locul ei spunandu-ti „noapte buna” iar uneori mai zambeste amar cand aude de cuvantul „noi”.
Nu este perfecta, nu ar fi niciodata, este un copil mare, descopera sau redescopera din nou lucruri cu parfumul uitat.
Lacrimile nu se opresc, ochii ei sunt rosii, plansi si negri culoarea lor naturala, dar cu aceiasi duiosie vesnica cu care ar imblanzi si cel mai salbatic cal. Ea este altfel.
Nu are nevoie de multe, chiar e multumita de ce are, nu stie sa ceara nimic, stie sa ofere tot, poate ca nu ar trebui sa fie asa. Nu iubeste multe dar ce iubeste e atat de sfant incat uneori poate deveni Dumnezeiesc pentru cae omul care stie sa faca sacrificii mai presus de orice chiar si de Ea.
Isi sterge lacrimile, ochii si isi retrage definitiv cafeaua de pervaz intrerupand astfel ritualul dragostei fara nici o remuscare. Se ridica, zambeste ca si cum nimic nu s-a intamplat, ridica si privirea observa cum, acum soarele se joaca in parul ei si cum pe chipul scaldat de lacrimi razele acestuia se joaca timid cu lacrimile.

E liniste …e doar Ea…