Ea -IV-



Era una din acele dimeneti cand ceata se imbata in aburul cafelei puse pe pervazul geamului. Isi stranse parul intr-o parte , isi trase tricoul aruncat in fotoliu peste ea si peste sanii abia treziti din somn, se opri pentru cateva pentru cateva minute in fata oglinzii; observa cu mirare ca in nebunia trecerii timpului acesta a fost destul de nemilos si si-a lasat amprena. Da, ba in jurul ochilor cateva linii se regasesc cateva riduri sau cum ii place sa le numeasca „momente intense” care si-au mai pus amprenta mai sus pe frunte si putin spre tample. Tot acolo spre tample, timpul a cernit cateva fire care din negru au devenit albe.
Se desprinde de oglinda, refuzand sa vada cum timpul nu mai are deloc si se opreste in fata ferestrei, acolo unde ceata saruta cu atat dragoste aroma cafelei devenind pret de cateva minute una si aceiasi fiinta, la fel ca in momentul in care doi oameni stau imbratisati devenind un intreg.
Gaseste pe masa un bat ars de chibrit si tresare, isi aminteste de seara in care pentru prima oara tamplele i-au fost sarutate, mainile cuprinse de dragostea platonnica iar trupul ii fusese altar pentru o noapte.
Privea indelung la acel bat ars alergandu-i prin minte clipele care o faceau sa se simta femeie si mai ales puternica.
Fara pic de mila intrerupe ritualul dragostei intre ceata amortita si aburul cafelei, ia o gura din ceasca apoi aseaza incet pe pervaz cana asa incat ritualul sa poata continua, cat despre gandurile ei daca ar fi fost inscrise la un maraton sigur ar fi iesit castigatoare.
Are o privire trista si pierduta intre prezentul singuratic si trecutul immpreuna, strange pumnul ca si cum ar vrea sa spuna si sa argumeneteze ceva, dar din ochi din pacate ii curge si ii va saruta pieptul cu atat de mult dor asa cum a facut-o si el in acea seara.
Cade in genunchi refuzand sa mai bea din cafea, sa mai viseze si plange, plange precum un copil care nu mai are nimic, in cazul ei doar amintirile sunt cee care i-au ramas.
Nu ii mai pasa de frigul care se loveste de ea, precum fiecare val puternic al marii care strapunge stabilopodul incercand sa-l macine, nu ii mai pasa … nu nici macar ca mainile i-au inghetat dar si lacrimile pe obraz.
Se simte simte singura intr-o lume atat de mare si totusi atat de mica, se simte o picatura intr-un ocean si un copil nebun care nu se satura de caruselul nebun al vietii.
Ar vrea sa plece, sa fuga de toti si toatem dar nu poate, nu pentru ca e un om las si doar pentru ca nu se poate desprinde de toate. Are atatea amintiri si atatea ale inimi ascunse in peretiidar si nenumarate secrete ascunse si spuse in fiecare centimetru al casei.
Nu este un om las, nu este o femeie usoara, stie sa iubeasca, stie sa urasca, sa zambeasca iar acum sa planga.
E dura cu ea, isi recunoaste defectele, uneori i se spune ca este prea naiva, copila sau imatura dar le accepta pe toate, punandu-le la suflet desi unele o unele lucruri o dor … stie, mai stie sa zambeasca chiar si atunci cand nu mai poate sau mai stie sa ofere si celor care au nevoie de el… de zamebet.
Ii e dor de iubire, de o imbratisare calda indiferent ca esti civil sau nu, dar ii lipsesc … seara imbratiseaza perna ca si cum Tu ai fi in locul ei spunandu-ti „noapte buna” iar uneori mai zambeste amar cand aude de cuvantul „noi”.
Nu este perfecta, nu ar fi niciodata, este un copil mare, descopera sau redescopera din nou lucruri cu parfumul uitat.
Lacrimile nu se opresc, ochii ei sunt rosii, plansi si negri culoarea lor naturala, dar cu aceiasi duiosie vesnica cu care ar imblanzi si cel mai salbatic cal. Ea este altfel.
Nu are nevoie de multe, chiar e multumita de ce are, nu stie sa ceara nimic, stie sa ofere tot, poate ca nu ar trebui sa fie asa. Nu iubeste multe dar ce iubeste e atat de sfant incat uneori poate deveni Dumnezeiesc pentru cae omul care stie sa faca sacrificii mai presus de orice chiar si de Ea.
Isi sterge lacrimile, ochii si isi retrage definitiv cafeaua de pervaz intrerupand astfel ritualul dragostei fara nici o remuscare. Se ridica, zambeste ca si cum nimic nu s-a intamplat, ridica si privirea observa cum, acum soarele se joaca in parul ei si cum pe chipul scaldat de lacrimi razele acestuia se joaca timid cu lacrimile.

E liniste …e doar Ea…

 

Reclame

Ea -II- …

Tresare! Se uita curioasa la ceas si pune capul inapoi in perna atat de moale care ii ineaca si cel mai adanc gand si care doar ea ii stie visul cel mai ascuns … nu e nevoie de multe vorbe pentru ca ar zgaria tacerea din camera … nu e nevoie de multi pasi pentru ca s-ar pierde in intunericul negru, pe alocuri arginitiu din cauza lunii care sta de veghe in noaptea cu cele mai multe stele stralucitoare din an …
Se ghemuieste iar pieptul i se pateaza de lacrimi, lacrimi venite din amintiri si clipe pe care nu le poate descrie in cuvinte si nu le poate simtii nimeni mai bine ca ea … are pozitia unui copil aflat in pantece dar care tresare la fiecare zgomot auzit sau la fiecare pala de vant … un copil mare care suspina si care are ochii mari si negrii iar vocea ii tremura iar palmele ii sunt reci desi sufletul inca arde de dorinta. Lacrimile se fac nod sub barba, nu mai conteaza ca uda perna moale si profunda iar ceasul indica 2:22, ora la care unii dorm sau se tin in brate unii pentru a-l putea proteja pe cel de langa el de frig sau a-i alina setea de singuratate.
Se ridica din pat cu pieptul patat de lacrimi si cu pasi marunti in intuneric se lipeste de geam aidoma copilului care asteapta prima zapada din acel an si priveste in gol … da are o privire pe care o au cei care sunt pierduti si fara speranta, cei care apeleaza la substante interzise si care sunt in “sevraj” dupa cum ar spune unii oameni. Priveste cum nori alearga timd pe cerul instelat si asculta cum vantul spune povesti frunzelor si cum are grija de florile noptii. Isi aminteste fiecare clipa traita cu intensitate maxima ca si cum atunci le-ar trai pentru prima oara si zambeste atat de scurt incat in multimea de lacrimi cazute nu se poate observa.
Isi indreapta pasii catre bufetul cu bauturi fine si in lumina lunii isi alege o sticla de Jack, din acelasi buffet isi ia un pahar, nu mai conteaza cat de curat sau cat de murdar este isi toarna cat sa mozoleasca paharul, isi aprinde o tigara si sta rezemata de geam si iar aceiasi privire pierduta in gol iar pieptul patat de lacrimi straluceste in bataia lunii. Isi umezeste buzele carnoase cu licoarea de un parfum taios si trage un fum … nu stie unde se uita dar tresare iar, aproape ca s-a inecat cu propriul fum dar isi revine repede … retraieste momente, retraieste simtiri si clipe pe care uneori le-a considerat a fi moarte …
Trage un fum de tigara, isi ascunde nasul in pahar, mai ia o gura si iar plange … ii lipseste … ii lipseste atat de mult incat ar sparge tacerea noptii cu strigatul ei dar nu o face, plange, suspina si tremura … nu este frig chiar deloc, este o atmosfera calda chiar daca stelele ard pe cer, iar luna este mai aproape ca niciodata … nu stie … uita si nu mai stie ce sa faca … ar merge mai departe sa isi mai verse in pahar licoare dar deja este 3.22 si urmeaza ca in curand ceasul sa sune pentru o noua zi de munca …
Da drumul la apa in cada … este fierbinte … simte nevoia de o relaxare dar tot ce poate primi este o baie fierbine in care sa isi aline ranile … lipseste … se dezbraca si intra in cada … oricat de fierbinte este apa ea nu simte, pielea in schimb o da de gol, se inroseste, iar tatuajul lacrimilor dispare sub apa … nu mai plange si-ar aprinde o tigara dar parca vroia sa se relaxeze nu sa fumeze … sta … apa se raceste si iese imbracata numai in halat si in papuci … isi mai aprinde o tigara, isi umezeste buzele cu Jack, nu mai plange dar gandul tot de parte este …
Usor usor soarele isi face aparitia pe cerul adormit, ceasul suna obisnuit 6.22 … este obsedanta cifra 2 dar totul in universul ei a ajuns sa se termine cu 2 … timp, haine, prieteni … poate prea obsedant, poate prea intamplator … nu stiu.
Se imbracasa, isi arunca un machiaj nici prea strident nici prea banal si doar cat sa acopere noaptea nedormita, isi acopera buzele carnoase cu un ruj rosu, pentru a putea acoperi gustul de Jack, isi ia geanta pe umar si pleaca zambind fals in lume … nimeni nu stie a cata noapte nedormita este sau a cata sticla de Jack este … o noua zi si acelasi soare enervant bate in geam …