Vrem sa parem si de multe ori suntem aidoma unor stanci, sau cel putin asa vrem sa parem pentru a ne putea ascunde mai usor iubirile, fricile, temerile si atacurile de panica.
Vrem sa parem puternici si de neclintit in fata unor probleme care ne ataca in mod indirect si care vor lasa voluntar sau nu de noi urme … rani si lacrimi grele care dor la cea mai mica adiere a vantului care necrutator se strecoara pe langa noi, intrand in sufletul nostru.
Vrem sa parem oameni duri care nu ne lasam doborati de copilarii, de rugaminti sau de promisiuni care din pacate nu mereu se vor indeplini, pentru ca oamenii dezamagesc de cele mai multe ori si multi nu o fac voit pentru ca nimeni nu isi doreste sa faca rau si sa il faca pe cel de langa el sa isi blesteme zilele.
Vrem sa parem niste stanci cand iubirea ne loveste aidoma unui val care se sparge de stanci si stabilopozi, acestia neclintind un gest…de multumire, de dezgust sau de deranj. Vrem sa aratam ca nu ne doare sau ca nici macar nu ne atinge dar cand suntem singuri nu stim cum sa ne bucuram sau sa zambim ca ni s-a intamplat si noua desi in fata persoanei care trebuie sa ne bucuram sau sa ii aratam ca vrem sau ca ne dorim.
Vrem sa parem duri atunci cand doamna imbracata in negru ne rapeste de langa noi o persoana, un suflet, o viata, o iubire fara a ne intreba daca suntem pregatiti sau ne dorim acest lucru… pur si simplu il ia fara a se uita in urma sa si fara a avea cea mai mica remuscare.
Cu siguranta vrem mereu sa parem duri si rezisteti, dar decate ori putem sa fim asta?!
Sa fiti cuminti si cu minti!
Adiutza87 
ai ceva de adaugat ?!