Idei, ganduri, pareri ...nimicuri personale

Au … copilăria doare

Toti copiii sunt niște străini. Iar noi îi tratăm ca atare”. Ralph Waldo Emerson

Atunci când spunem „copil” deja auzim un zâmbet cristalin și vedem în fața noastră o față inocentă de copil. Tot acum, ne amintim și de clipele în care râdeam foarte mult, zâmbeam, făceam năzbâtii iar totul sau aproape totul era șters cu buretele de oamenii mari.
Când eram micuți și mai primeam câte o palmă, fie de la mama sau de la altcineva din familie, atunci ca și acum exista o vorba „unde dă mama (sau oricine altcineva) crește”. Și eu am crescut cu vorba asta și tu și mulți alții. Poate că ne supăram pentru corecția oferită dar imediat trecea durerea și supărarea.
O altă vorbă alături de care am copilărit și care și-a pus amprenta asupra noastra ca oameni mari dar și copiii fiind a fost și în continuare este prezentă în viața noastră „bătaia este ruptă din rai”.
Deunăzi citeam o carte depre viața Părinelui Arsenie Boca, iar într-o povestioară  se nara cum o mamă se duce la Părintele și îi povestește problemele care le are dar și de copilașul său de 5 anișori. Tot vorbind ajung și la subiectul care o măcina și anume că micuțul este destul de răsfățat și că uneori pentru a-l putea domolii îi mai aplică câte o corecție, curios Părintele cere mai multe detalii despre corecție și nu numai. Mămica îi spune că îl „alintă” spunându-i „măgăruș” sau „drăcușor” iar corecția aplicată este fie o palmă peste fund sau fie una peste ceafă. Auzind acestea Părintele i-a spus mamei următoarele: „Cum ai vrea ca, copilul tău să se poarte frumos când îi adresezi  asemenea cuvinte iar creierul lui auzindu-le se comportă exact așa cum îi dictezi. Mi-ai spus că îl mai altoiești uneori. Mă femeie, (apelativul „mă” îl avea cu toată lumea indiferent cine era) când ridici palma la copilul tău gândește-te  că palmele care urmează să le primească copilul tău le-ai primi tu, dar de la Dumnezeu!”. Povestioara mai spune că de atunci mama nu și-a mai atins niciodată copilul, ba din contră venea în fiecare zi de duminică la Sfânta Liturghie.
De ce am spus aceasta povestioara și ce legătură are ea cu campania „Copiii fără etichete”? Simplu, aceste este un mic exemplu pentru campanie care are rolul de a trezi oamenii la realitate și a-i ruga să conștientizeze că violența, indiferent de natura ei fie că vorbim de cea fizică, pshică sau verbală,  ating și marchează copilul.
„Etichetarea” unui copil pare a fi cel mai ușor pe care îl putem face noi ca oameni așa ziși maturi, iar din păcate de la etichetare la violență nu este decât un pas. Mulți dintre adulți gânesc la modul „copiii sunt răi și pot fi educați doar cu forța” ceea ce este total greșit, nici măcar animalele nu pot fi domesticite cu bătaia.
Dacă am lua măcar odata pe zi aminte ce a zis Părintele din povestioara narată mai sus „atunci când ridici palma la copilul tău gândește-te că palmele care urmează să le primească copilul tău le-ai primi tu, dar de la Dumnzeu” poate că s-ar schimba multe. În primul rând teama de forța divină apoi rușinea … lucruri care astăzi în unele familii lipsesc cu desăvârșire.Țin să precizez că nu sunt un om bisericos sau devotat credinței, dar întotdeauna m-au atras poveștiile și povețele bisericești.
Bătaile, jignirile sau abuzul (indiferent de natura lui) lasă urme, urme adânci care rup din echilibrul care până atunci exista între copil, viața și/sau copilăria lui. Urmele de cele mai multe ori nu sunt doar fizice sunt si pshicice care sunt reflectate mai devreme sau mai târziu prin comportamentul violent față de părinți, de copiii de la locul de joacă și nu numai.
O altă vorbă din popor care tot la bătaie face referire este: „cine nu a primit o palmă acela nu este om”. Total greșit, educația se poate face și fără palme sau cuvinte jignitoare. Pentru a putea devenii om, iar mai târziu om mare este nevoie de educație, de iubire și înțelegere, nu de bătaie și alte acte de violență animalică.
Cunosc oameni, am prieteni care au primit și ei câte o corecție din partea părinților lor, uneori mai ușoară, alteori mai grea. Diferența este vizibilă cu ochiul liber și anume: cei care au primit doar mustrare verbală sunt mai veseli, mai liniștiți fără a avea pe chipe urme de durere iar cei care au mâncat bătaie sunt mai depresivi, închiși în ei, în permanență afectați de ce se întâmplă în jurul lor. Indiferent de anii în care am copilărit și violența a fost prezentă în viața noastră într-un mod sau altul nu trebuie să ne temem să mergem la un psiholog și de acolo mai departe. Dar mentalitatea noastră greșită ne împiedică să facem așa ceva pentru că noi ne gândim că numai oamenii nebuni ar trebui să ajungă acolo, ceeea ce este total greșit.
În final aș vrea să cred că această campanie își va atinge scopul și vom vedea tot mai puțini copiii agresați iar copilăria va fi din nou redată în viața fiecărui copil. Mai multe detaltii despre campanie găsiți aici http://www.salvaticopiii.ro/

Ps: Este pentru prima oară (sper că nu și ultima) când mă înscriu la o cmapanie și țin să vă spun drept, cu mâna pe inima că am plâns scriind. De ce? Pentru că și eu am fost copil și știu ce înseamnă atât de bine ce înseamnă bătaia iar lângă ea atașata nelipsită „etichetă”. Sper din suflet ca această campanie să schimbe mentalitatea oamenilor mari și să le demonstreze faptul că niciodată o Palmă și o Jignire NU te ajută să transformi un suflet mic într-un om mare!!

banner-campanie-salvati-copiii

Anunțuri

Un gând despre „Au … copilăria doare

ai ceva de adaugat ?!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s